miercuri, 13 octombrie 2010

Mic ghid de medicatie la porumbei

Reacţiile adverse ale medicamentelor de sinteză
Autor: Dr.C.Tudoran
Vă propunem, pe scurt, expunerea unor aspecte mai puţin cunoscute ale farmacologiei columbofile şi anume posibilele reacţii adverse ale principalelor medicamente de sinteză administrate la porumbei.
Cunoaşterea acestor detalii, vor ajuta columbofilii să administreze corect medicamentele şi să evite pe cât posibil, eventualele efecte negative asupra sănătăţii porumbeilor. ANTIPARAZITARE INTERNE
În perioada năpârlirii, ouatului şi creşterii puilor (perioada de formare a penajului), evitaţi utilizarea antiparazitarelor cu substanţe active, pe bază de derivaţii de benzimidazoli, deoarece uneori pot cauza anormalităţi ale penelor, reducerea ouatului şi a procentului de ecloziune:
·         ALBENDAZOL (Valbazen, Vermizol, Vermitan, Pastazol, Rombendazol super).
·         FENBENDAZOL (Ascapilla, Panacur, SH-Fenbendazol)
·         OXIBENDAZOL (Oxihelmint)
·         THIABENDAZOL (Terahelmint, Thibendazol)
·         FLUBENDAZOL (Singal, Rombendazol F, Flubenol, Solubenol)
·         OXFENDAZOL (Synanthic)
·         MEBENDAZOL (Telmin, Vermox, Mebenvet)
·         FEBANTEL (Rintal,Avicas)
Derivaţii de benzimidazoli, pot fi folosiţi, cu succes în celelalte perioade ale anului. Avantajul lor spre deosebire de alte antiparazitare (levamisol, ivermectine, praziquantel) este că pot combate atit nematodele (limbrici, capilaria, etc.) cit şi cestodele (teniile, panglica).
LEVAMISOLUL (Stozzon, Dehelman, Belgawormac, Decaris,C.C.Ver ş.a) şi TETRAMISOLUL combat doar nematodele (limbrici, capillaria), iar dacă sunt administrate simultan cu hrana, pot provoca voma, de accea pe perioada tratamentului ( când levamisolul este administrat în apă sau individual se suspendă administrarea boabelor 12-24 ore înainte de utilizare şi încă 6 ore după utilizare) Levamisolul (în doza antihelmintică redusă la un sfert) are şi efect imunomodular.
Puteţi folosi pe toată perioada anului ca antihelminic, fără reacţii adverse, produsul TOTAL (conţine pirantel pamoat şi praziquantel, care acţionează atât asupra nematodelor cât şi asupra cestodelor).
Produsul ROMBENDAZOL SUPER (conţine albendazol şi avermectină) are avantajul că combate nematodele, cestodele dar şi paraziţii externi. Datorită albendazolului, nu se recomandă în perioada de năpârlire, ouat şi creştere a puilor.
ANTIPARAZITARE EXTERNE
Următoarele antiparazitare externe sunt foarte toxice pentru porumbei(păsări în general):
   DIAZINON(Diazol, Romparasect Forte, Neocidol, Scabizol)
   AMTRAZ (Taktic, Semcar)
Se pot utiliza piretrinele naturale sau sintetice (Cypermetrin, Permetrin-Romparasect), Azametifos, Ivermectin (Endectocid, Rombendazol Forte), Abamectin, Moxidectin, extractele naturale din plante şi dioxidul de siliciu.
ANTIBIOTICELE
La administrarea:
   TETRACICLINELOR (oxitetraciclina, clortetraciclina, tetraciclina, doxiciclina) se va avea în vederea evitarea administrării concomitente de produse pe bază de calciu (grit, carbonat de calciu), magneziu, fier şi zinc (adăpători de tablă), deoarece ionii de calciu, magneziu, fier şi zinc, interferă negativ absorbţia din intestin a tetraciclinelor, rezultând o subdozare terapeutică a acestora în organism (se preferă adăpătorile de plastic). Doza terapeutică a doxiciclinei este de 75mg/porumbel / zi, cân se administrează grit (calciu), faţă de 12mg / zi, când nu se administrează minerale,deci de circa 6,25 ori mai mare decit normalul.
La administrarea prelungită a tetraciclinelor există riscul apariţiei candidozei digestive.
La administrarea în apa dură sau la expunerea prelungită la soare, apa medicamentată devine maro/roz fapt reduce eficacitatea.
Administrarea simultană de VITAMINA C şi tetracicline (oxitetraciclina, doxiciclina) creşte rata de absorbţie intestinală a tetraciclinelor de 3-4 ori,recomandindu-se administrarea simultană.
Doxiciclina spre deosebire de alte tetracicline., este mai puţin toxică.
   AMINOGLICOZIDELE (Gentamicina, Kanamicina, Neomicina, Streptomicina, Spectinomicina, Amikacină, Apramicina, Framicetina) şi Polimixinele (Colistin) şi unele cefalosporine (Ceftiofur) nu se pot absorbi de la nivelul tubului digestiv, decât în proporţii foarte mici (1-5%) ceea ce le face utile doar în cazul infecţiilor locale, enterice (enterite cu E.coli, Salmonella, etc).
În cazul infecţiilor septicemice, pentru a avea efect antimicrobian, ele trebuie injectate doar cu anumite precauţii (la porumbei, streptomicina şi colistinul injectate , provoacă apariţia blocului neuromuscular cu ataxii, paralizii şi chiar moarte), iar Gentamicina injectată este nefrotoxică.
   SULFAMIDELE (sulfadiazină, sulfadimidină-B.S, sulfametazină, sulfadimetoxină-Coccilyse, sulfametoxypiridazină, sulfaquinoxaleină-Coccistop, Sulfacoccirom şi sulfamidele potenţate cu timetoprim/ormetoprim – Biseptol, Cosumix, TSO, etc).
Sunt considerate substanţe cu toxicitate redusă, cu acţiune bacteriostatică şi anticoccidienă. La păsări (porumbel) pot apare următoarele inconveniente:
·         pot provoca greaţă ( nu se recomandă administrarea cu 3 zile înainte de îmbarcare)
·         risc de refuz alimentar
·         distrug flora comensală din intestine
·         formarea de precipitate în apa de băut.
·         diateză hemoragică în caz de supradozaj (sulfamidele au o pronunţată activitate hipocoagulantă şi pot provoca hemoragii masive) şi risc de nefrotoxicitate.
·         risc de sterilitate prin afectarea aparatului reproductor (atrofie testiculară/ovariană)
·         datorită inhibării anhidrazei carbonice, sulfamidele împiedică încrustarea cojii oului cu carbonat de calciu (apariţia de ouă cu coaja moale).
·         eclozionabilitate redusă
·         nevrită periferică
·         pentru a avea cu adevărat un efect anticoccidien, tratamentul trebuie să dureze peste 7-10 zile.
Pentru a evita aceste posibile neajunsuri, columbofilii trebuie să respecte cu scrupulozitate dozele exacte indicate de producător: nu se depăşesc 3 zile de tratament consecutiv cu sulfamide, iar vara în zilele caniculare nu se administrează sulfamide (în special sulfaquinoxaleină) după miezul zilei.
În cazul terapiei anticoccidiene se poate utiliza ca alternativă TOLTRAZURIL ori   AMPROLIUM, produs care nu are reacţiile adverse ale sulfamidelor.Fiind un antagonist al tiaminei (Vitamina B1) in timpul tratamentelor cu Amprolium evitaţi administrarea de B Complex timp de 5 zile şi înaintea zborurilor (cu minim 2-3 zile)
   NITROFURANII (Nitrofuran, Oxifuran, Furazolidonă-Nifuramicin, Furaltadonă-W.N, AS, Furacin)
Se absorb din intestin în proporţie redusă (5-10%) având de obicei, doar o acţiune locală dar când mucoasa intestinală e lezată se pot absorbii în proporţii mari, provocând intoxicaţii (abatere, diaree, crize convulsive, insuficienţă renală, chiar sterilitate). Au fost raportate cazuri mortale la tineret.
Se vor respecta cu stricteţe dozele prescrise de producător şi se va evita administrarea prelungită.
   QUINOLONELE moderne (Enrofloxacin, Ciprofloxacin, Pefloxacin, Norfloxacin, Difloxacin) dacă sunt administrate în cursul sezonului de zbor, mai mult de 3 zile, poate exista riscul apariţiei infecţiei cu Candida. Se va evita utilizarea lor în timpul ouatului şi creşterii puilor, deoarece poate apare moarte embrionară şi posibile anormalităţi ale cartilajului articulaţiilor la pui.. La Enrofloxacin(enrofloxarom) 10%, buvabil, doza actuală recomandată este de 2ml / litru apă / zi, 3 zile, sau individual 3 picături / pasăre / 12 ore.
Derivaţii nitroimidazolici
   DIMETRIDAZOL-Emtryl, Chevi-col,Alazol,CCP)
·       METRONIDAZOL – Flagelstop, Columboviofort, Flagyl
·       RONIDAZOL – Ridsol-S, Turbosole, Tricho-Plus, Ronivet
·       CARNIDAZOL – Spartrix
Sunt utilizaţi în tratamentul trichomonozei, hexamitiazei şi a infecţiilor cu germeni anaerobi (clostridium).
Se va evita utilizarea Dimetridazolului în perioada de reproducţie deoarece scade fertiliatea masculilor (fenomen care nu se întâlneşte la folosirea metronidazolului). Supradoza de dimetridazol duce la incoordonare chiar moarte (vara în special cînd porumbeii beau mai multă apă medicamentată decît doza curativă). Pentru o bună şi corectă dizolvare a derivaţiilor de imidazol (în special metronidazol) şi datorită faptului că în România, apa potabilă e preponderent dură, se recomandă adăugarea suplimentară de Vitamina C 99% (1g / 2 litri apă) sau oţet de mere (5-10ml / litru apă) simultan.
Dacă totuşi apa este foarte dură, se încălzeşte iniţial o mică cantitate de apă (300-500ml) la 45-50ºC. Se adaugă 1g Vitamina C şi apoi Metronidazolul, se amestecă şi apoi se complectează cu apă până la cantitatea necesară zilnic.
Metronidazolul are o largă marjă de siguranţă putând fi utilizat în timpul creşterii, năpârlirii şi al sezonului de zbor. Se poate administra cu precauţie simultan cu AMPROLIUM.
VITAMINELE
Din punct de vedere al nocivităţii lor există vitamine care chiar în doze mari sunt inofensive pentru porumbei (Vitaminele B1 şi C). Vitaminele care se pot cumula şi da fenomene de hipervitaminoză sunt vitaminele A,D şi E la administrarea îndelungată şi în doze mari. Există şi vitamine care pot genera (şi accelera) fenomene patologice cum ar fi creşterea tumorală (Vitaminel B12 şi acidul folic) sau tromboza vasculară (Vitamina K). La administrarea în exces a Vitaminei D pot apare calcifieri vasculare în rinichi, testicul, ovare, pulmoni, etc. Vitamina E administrată timp îndelungat şi în exces poate duce la involuţia ovarului şi la oligo sau anizospermie la porumbei.
CONCLUZII
- Administraţi întotdeauna dozele corecte indicate de producător.
- Nu măriţi sau micşoraţi dozele de medicamente după bunul plac al fiecăruia. Unele medicamente sunt foarte toxice pentru porumbei când se depăşeşte pragul terapeutic. Micşorarea dozelor (în special la antibiotice) duce la apariţia de tulpini microbiene foarte rezistente ulterior la aceleaşi antibiotic administrat anterior cu succes.
- Când administraţi medicamentele în apa de băut, de preferat, dozele vor fi ajustate dependent de volumul de apă consumat de poumbei.
- Dozele recomandate de producători sunt pentru apa administrată la temperatura externă de 18-20ºC. Utilizaţi mai puţină apă când temperaturile sunt scăzute şi respectiv mai multă apă când temperaturile sunt ridicate.
- Dacă medicamentele sunt acceptate mai greu de porumbei în apa de băut, le puteţi administra pe boabe, amestecându-le în prealabil cu kefir, apă sau ulei, eventual şi cu puţin zahăr vanilat, în care caz medicamentele vor adera foarte bine la suprafeţele boabelor crescând asfel şi palatabilitatea acestora.
- Evitaţi utilizarea antibioticelor “preventiv”. 
Antibioticele NU PREVIN NIMIC. Ele doar tratează infecţiile reale.
- Utilizarea antibioticelor ar trebui făcută doar după efectuarea unei antibiograme (pe principiul “punct ochit-punct lovit”)
- După vaccinare, nu administraţi tetracicline, tylosin sau gentamicină, deoarece sunt imunosupresoare. Se poate utiliza eritromicina (Eritrom), deoarece are un efect imunostimulator, eventual asociat cu Vitamina C şi E, chiar şi levamisol (în doza antihelmintică redusă la un sfert).
- După efectuarea unui tratament cu antibiotice de orice fel, administraţi probiotice (ex.Kefir), Vitamina B Complex şi Tondigest, pentru refacerea florei intestinale şi stimularea apetitului.
- Administraţi hrană (boabe) de bună calitate şi pe cât posibil necontaminată cu micotoxine (produse de mucegaiuri). Micotoxinele sunt substanţe foarte toxice care au efect extraordinar de negativ asupra sănătăţii şi formei sportive (produc ciroze hepatice, “ficat gras”, nefrite, etc.).
·         Vitamina C se va administra obligatoriu înainte şi după zbor, în zilele caniculare, în timpul transporturilor, expoziţiilor şi în special în convalescenţă.
·         După orice tratament cu substanţe de sinteză chimică sau de hrană (boabe) posibil contaminate cu fungi (mucegaiuri), administraţi hepatoprotectoare de bună calitate (ex. BEDGEN, HEPATOPROTECT, NEOMERIOL etc). “Ficat sănătos = performanţă sportivă”.

PARAMIXOVIROZA-mica istorie personala

Bocanila
Bocanila
Initial am dorit sa postez un articol despre constructia unui adapost pentru porunbei, dar mi-am adus aminte ca blogul este ceva personal, asa ca am hotarat sa va impartasesc despre prima mea exeperienta dificila in cresterea acestei superbe rase de porumbei. Asa ca o sa va vorbesc despre cea mai neagra experienta a mea in legatura cu cresterea lor. Era prin noiembrie 2005, intr-una din zilele calduroase asa cum  numai in ultima vreme a fost sa fie.Era dimineata atunci cand am deschis usa de la voliera pentru zborul zilnic al micilor mele bijuterii zburatoare. In momentul in care am deschis-o , am gasit un pui de gutan mort chiar in fata usii. L-am recunoscut din prima, era unul din puii caruia ii permiteam sa mai intre in voliera la masa de zi cu zi si se simtea ca acasa alaturi de porumbeii mei.L-am privit cu compasiune dupa care, fara sa dau prea multa importanta, l-am indepartat si mi-am vazut de probleme mele in continuare. Dupa aproximativ 2 saptamani a inceput cosmarul. La inceput n-a fost mare lucru, doar cativa care erau mai ciudati in comportament si cativa mai umflati decat de obicei. Dupa aceea a urmat socul.....
Albisoara- prima seara
Albisoara, prima dintre porumbite a murit dupa o scurta si ciudata boala. Cea care a inceput seria de Hunkari la noi in familie si din prima zi de cand am adus-o a fost cea mai harnica in a pune bazele noilor generatii, s-a dus ! nu ne venea sa credem ochilor cand unul din pui sai, Fifi a paralizat pe partea dreapta a corpului nemaiputand sa se miste nici macar pentru ase hrani. Iar cel mai mare dintre puii acesteia , viitorul Bocanila a repetat comportamentul mamei sale, cu miscari necontrolate ale capului si corpului si imposibilitate de a se hrani. Speriati, am luat femela si ne-am dus de urgenta la un cabinet medical veterinar, unde am primit sec si irevocabil diagnosticul : PARAMIXOVIROZA, una dintre cele mai perfide boli - http://www.porumbei.ro/paramixoviroza-porumbeilor/.
Si mai crunt decat diagnosticul a fost indicatia de a elimina intregul efectiv de porumbei pentru a distruge in totalitate virusul. Nu cred ca cineva care e la inceput de drum si creste fara nici cea urma de interes si sunt condusi numai de dragoste fata de aceste pasari ar fi putut accepta sfatul respectiv. Asa ca dupa discutii interminabile dupa parerea familiei noastre, am cumparat o sticluta de vaccin de 80 de doze, chiar daca noi nu aveam decat 12 si am incercat imposibilul. Pasarile se vaccineza in spatele capului, insa mare atentie la efectuarea lui. Porumbei trebuie bine imobilizati foarte bine, altfel vor pati ceea ce unul dintre masculii nostrii mai tineri au patit-o. S-a smucit in mainile sotiei exact in momentul in care injectam serul, iar rezultatul a fost ca dupa 2-3 ore acesta a decedat datorita incetarii functiei cardiace datorate serului intrat direct in circuitul sangvin. Dupa vaccinare am mai avut inca 2 decese in randul lor dar calvarul inca nu se terminase. 2saptamani ne-am chinuit sa-l tinem in viata pe Fifi, cel cu paralizia, dupa care si-a revenit complet.
Dor de zbor
Cel mai afectat a fost Bocanila, care-si datoreaza numele miscarilor necontrolate a unuia dintre picioare, miscare de lovire repetata in special noaptea a cutiei din polistiren expandat pe care dormea, facand astfel sa rasune toata voliera de bocanelile lui, asemena iepurasului cu acelasi nume din desenele animate Bamby ale marelui Walt Disney. Deci, acesta a fost hranit timp de 4 luni si jumatate de membri familiei mele datorita incapacitatii sale de a manca singur, asta pana cand intr-o seara minunea s-a intamplat. A refuzat sa mai fie hranit de noi si a inceput, incet dar sigur, sa manance singur. Dand de 10 ori in vasul cu mancare pentru a lua o boaba si aruncand afara alte zeci de boabe, zi de zi seara de seara s-a insanatosit aproape total. De altfel cred ca este singurul porumbel din lume caruia i se interzice sa zboare liber, el nefiind capabil sa se intoarca nici macar de la o distanta de 100 metri de casa. Dar asta nu l-a impiedicat sa devina unul dintre parintii cei mai constiinciosi si sa aiba puii cei mai sanatosi si bine facuti. Si asta impreuna cu o alta cauza disperata, o porumbita numita Viorica, care datorita unor amestecuri de seminte infestate si fara un control sanitar veterinar efectuat, a bolit aproape 4 luni, avand pe rand viermi intestinali, micoplasmoza si chiar o forma usoara de salmoneloza, toate una dupa alta. A fost cel mai indopat cu medicamente dintre porumbeii nostri.
Fam. Bocanila  
 A fost o perioada dificila, in care uni dintre cei mai dragi porumbei au murit, altii s-au insanatosit dupa ce credeam ca si-au epuizat toate sansele iar altii parca nici nu a existat vreo boala in randul lor, Numai dorinta lor de viata si atentia dusa la extrem a familiei, au facut ca din cei 12 sa pornim la un nou drum cu 7 dintre cei vechi. De ce spun asta , fiindca in ciuda dezastrului lasat in urma sa, boala nu poate fi invinsa decat prin metode la indemana oricui - interes si abnegatie in ceea a ce faceti si multa compasiune atunci cand la mijoc sunt in joc vieti. 
  Sfatul meu , in urma acestei prime experiente, este urmatorul : 
- excludeti orice interactiune a porumbeilor vostrii cu altii, chiar si la expozitii sau competitii. Cautati sa va implicati direct in transportul lor la linia de plecare, fiindca cu nici un alt animal omul nu se comporta astfel la competitii cum face cu porumbeii. Daca ei pleaca dintr-o masina sau 10 din acelasi loc nu prea conteaza, insa conteaza enorm asupra performentei lor, conditiile de transport si hrana oferite de "oficiali" care se "asigura" de corectitudinea conditiilor de competitie.
- eliminati orice contact a apei sau mancarii porumbeilor vostrii cu altii, astfel spus, nimeni si nimic strain sa nu poata patrunde in voliera vostra. Pe viitor voi prezenta cateva sisteme simple de siguranta aduse vaselor de mancare, apa si suplimente atat de necesare lor - ultimele doua consider ca ar trebui sa fie in permanenta la dispozitia lor
- curatenie zilnica a adaposturilor sau cel putin la cateva zile - asta in functie si de adaposturile construite si numarul porumbeilor detinuti - voi prezenta pe viitor, proiecte de sisteme capabile a mentine curatenia fara a fi nevoie de intrarea zilnica a proprietarului in voliera.
- zilnic apa proaspata, mentinuta in conditii igienice stricte, eliminand astfel contaminarea acesteia cu patogeni
- mancare de calitate si eventual controlata sanitar-veterinara dupa un program clar stabilit - in lipsa acesteia sau a lipsei de finante necesare asigurarii lor, cumparati numai de la comercianti de incredere, verificati deja de altii crescatori, chiar daca nu va pot prezinta certificate de calitate a semintelor folosite.Mergeti pe sistemul de publicitatea facuta de client, cea "din gura in gura".
- zbor liber sau dupa un program bine stabilit. Eu personal, in fara timpului afectat meselor, le dau liberate absoluta la zbor si culmea, facand o mica gluma, ei sunt de o puturosenie desavarsita, nu pleaca de langa casa nici sa-i pici cu ceara, insa au o scuza, ca sunt "de frumusete" si nu calatori !
Si in final, sa stiti ca chiar aceasta experienta mi-a dovedit fapult ca am dreptate atunci cand am hotarat ca nu vom folosi medicamente decat in momentul declansarii boli in sprijinul organismului de a lupta cu boala si nu profilactic.Iar vaccinul a fost prima si ultima data cand am folosit. Nu cred in "prevenire", cred insa in puterea sistemului imunitar care trebuie intarit in mod natural. Un altlet dopat poate ajunge campion ,dar cand nu mai are "dopul " nu mai face performanta nici cat o ceapa degerata si mai exista posibilitatea extrem de mare ca organismul, dupa dopare, sa nu mai faca fata nici unei alergari obisnuite prin parc !Nu mai ajutati mari industriasi ca pe baza temerilor noastre sa mai faca profituri uriase. Anual mor peste 500.000 de oameni de gripa, iar de cea aviara dupa atatia ani, numarul deceselor nu a depasit 150, in schimb au fost nimicite zeci de milioane de pasari.  La gripa porcina pana si Organismele internationale s-au sesizat de marea magarie ! Si atunci au fost sacrificate zeci de milioane de porci, porci care ar fi adus redus cat de cat marea foamete africana ! Ce sa mai spunem de boala vacii nebune de care nici macar nu se mai aude. Din pacate si mass media are marele sau aport la aceasta mare inselatorie si nebunie. Asa ca intorceti-va cu fata catre mama Natura si aratati-le dosul politicienilor si marilor industriasi si politicilor de interes in care preaslavesc zeul Ban si obligati-i prin fapte si atitudine sa tina cont si de cel mai mic dintre voi !
  Priviti ce inseamna puterea Vietii ! 
  Vizionati-l pe Bocanila in timpul bolii de paramixoviroza in videoclipul de mai jos 



Si acum priviti-l pe acelasi Bocanila dupa boala ! Ii sta bine, nu-i asa? Voi ce ziceti ?